Nae Stanciu și Vivi Răchită au comentat despre situația pe care Ianis Hagi (22 de ani) o are la FC Rangers. Cei doi au fost de acord că fiul „Regelui” nu și-a găsit „locul” la formația scoțiană.
Iansi Hagi a fost transferat de FC Rangers, în vara acestui an, de la Genk pentru 3.5 milioane de euro. Acesta mai are contract până în 2024 cu gruparea din Scoția.
În acest sezon, tânărul jucător a bifat 21 de meciuri în tricoul echipei antrenate de Steven Gerrard.
Nae Stanciu este de părere că Ianis Hagi nu a ajuns la maturitatea sportivă, motiv pentru care nu este titular la Rangers.
„Din punctul meu de vedere și atât vreau să spun, acest băiat nu a ajuns încă la maturitatea sportivă. Degeaba i se cere. Orice jucător pe pământul ăsta are 2-3 ani de zile de explozie, în care îi iese totul, indiferent de unde joacă. El nu a ajuns la maturitatea sportivă. I se cere foarte mult pentru vârsta lui. Bun, 21-22 de ani, păi, alții nu au fost la vârsta asta și s-au lăsat între timp fără să mai spună ceva în fotbalul românesc sau în lume.
Deci, acest băiat nu a atins maturitatea sportivă, pentru numele lui Dumnezeu. Maradona, a câștigat Campionatul Mondial de Tineret. Din 1979 până în 1986 au trecut niște ani. În 1982 a jucat la echipa națională cu Kempes, nu au făcut mare lucru, sau mă rog, cum se așteptau”, a declarat Nae Stanciu, pentru PRO X.
În același timp, Vivi Răchită îl îndeamnă pe internaționalul român să se întoarcă la FC Viitorul.
„Eu cred că dacă va pleca, va veni înapoi la Ovidiu. Pentru că Viitorul nu este în play-off și ar trebui să fie acolo. Își va ajuta clubul care l-a consacrat. Decât să rămână la Rangers, am văzut că ultima perioadă a fost rezervă. Mai bine să vină, să joace meci de meci și să fie căpitan la Viitorul, ținând cont de faptul că la vară este și Campionatul European.
Sunt și Jocurile Olimpice, unde probabil că Ianis Hagi va fi în echipă. Dacă va juca din ce in ce mai puțin la Rangers, Rădoi și Mutu se vor gândi de două ori înainte să îl cheme, pentru că sunt și alți jucători care joacă pe postul lui”, a spus Vivi Răchită.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER